Vopsea super-lavabilă 2,5 l albă Satin SuperWeiss Oskar
SuperWeiss Oskar este o vopsea albă, mată sau satinat anti-mucegai, pe bază de dispersie

Vopseaua super-lavabilă SuperWeiss Oskar este o vopsea albă, mată sau satinat anti-mucegai, pe bază de dispersie cu consistență cremoasă, utilizată pentru lucrări interioare cu rezistență mare la spălare. Se prezintă sub formă de lichid semiviscos, omogen, de culoare albă, care poate fi pigmentat la cerere cu pigmenți PPG ROMANIA SA. Este disponibilă în două grade de luciu: mat (nu reflectă lumina, aspect modern) și satinat (textură mătăsoasă).
SuperWeiss Oskar asigură siguranță în utilizare: se aplică ușor; este folosită pentru vopsirea tuturor suprafețelor de bază minerale: tencuieli uzuale (de var-ciment), gleturi de ipsos, zidării din cărămizi uzuale, BCA, azbociment, plăci de ipsos, plăci de gips-carton, beton și pentru renovarea acoperirilor vechi rezistente.
Vopseaua super-lavabilă SuperWeiss Oskar se remarcă prin aderență excelentă la suport, putere bună de acoperire, se usucă fără adaosuri și fără pete. Formează un strat uniform, omogen, lucios, care umple foarte bine porii și permite trecerea vaporilor de apă.
Datorită calităților sale, petele de murdărie și urmele de mâini din jurul prizelor și întrerupătoarelor se curăță ușor de pe suprafața vopsită. Vopseaua este deja de 20 de ani în top 3 preferințele zugravilor profesioniști din România și este preferată pentru lucrările cu cerințe ridicate de finisaj, cum ar fi hoteluri, restaurante, complexe rezidențiale și vile.
Volumul ambalajului vopselei super-lavabile SuperWeiss Oskar variază de la 2,5 litri până la 15 litri, iar aspectul produsului este un lichid vâscos, omogen. Densitatea produsului este de 1,17 g/cm³.